Gasca de aur
de Fratii Grimm
A fost odata un om si omul asta avea trei feciori. Pe cel mai mic dintre ei il poreclisera Prostila si-l luau in ras si-l umpleau de ocari ori de cate ori aveau prilejul. intr-o buna zi, cel mai mare dintre frati vru sa se duca in padure sa taie lemne si, mai inainte de a pleca, maica-sa ii puse-n traista un cozonac bine rumenit si tare gustos si-o sticla cu vin, ca sa aiba cu ce-si potoli foamea si setea. si de cum ajunse in padure, flacaul nostru se si intalni cu un omulet batran si tare carunt. Dupa ce-i dadu binete, omuletul prinse a se ruga de el:
- Mai, baiete, da-mi si mie o bucata din cozonacul tau si lasa-ma sa sorb o inghititura de vin, ca nu mai pot de foame si sete si ma simt sleit!
Vezi insa ca flacaul se tinea ca-i destept si se rasti la omulet:
- Da' stii ca n-ai pretentii mari! Pai daca ti-oi da din cozonacul si din vinul meu, mie ce-mi mai ramane? Vezi-ti de drum si nu mai supara oamenii cersind!
si lasandu-l in plata Domnului pe omulet, isi vazu de drum mai departe. Ajunse la locul cu pricina si se apuca imediat de lucru. Dar in timp ce se caznea sa doboare un copac, loviturile cadeau anapoda; si, ca un facut, ii scapa securea din mana si nimeri cu taisul in brat, de trebui s-o porneasca din nou spre casa sa-si lege rana. Vezi ca patarania asta i se trasese de la omuletul cel carunt.
Cand fu sa plece in padure cel de-al doilea fecior, maica-sa ii puse-n traista, ca si celuilalt, un cozonac gustos si-o sticla cu vin. Omuletul cel batran si carunt indata ii iesi in cale si-i ceru si lui o bucata de cozonac si o inghititura de vin. Dar mijlociul se rasti la el, ca si fratele sau mai mare:
- Ei, asta-i buna! Pai daca ti-oi da si tie, n-o sa-mi mai ramana nici pe-o masea, asa ca vezi-ti de drum si nu mai supara degeaba oamenii!
si lasandu-l in plata Domnului pe omulet, nici ca se mai sinchisi de el si-si vazu de drum mai departe.
Dar pedeapsa nu intarzie sa vina: dupa ce izbi de cateva ori cu securea in trunchiul unui copac, se vatama asa de rau la un picior, ca trebui sa fie dus acasa. Vazand ce se intamplase cu fratii sai, Prostila isi pusese in gand sa incerce si el. si incepu a se ruga de taica-sau:
- Taica, lasa-ma si pe mine o data sa ma duc in padure la taiat lemne!
si taica-sau ii raspunse:
- N-ai vazut cat au patimit fratii tai de pe urma asta? Lasa-te pagubas, baiete, ca n-ai tu cap pentru astfel de treburi!
Dar Prostila nu si nu, ca el vrea sa se duca. Starui atata, ca pana la urma taica-su trebui sa incuviinteze:
- Ei, atunci du-te! Ca de cate-i patimi, poate c-o sa-ti vina si tie mintea la cap!
Maica-sa ii dadu si lui un cozonac, dar vezi ca fusese plamadit numai cu apa si copt in spuza! si-i mai puse-n traista si-o sticla cu bere inacrita... Cand ajunse praslea in padure, se intalni si el cu omuletul cel batran si carunt. Dupa ce-i dadu binete, mosneagul prinse a se ruga de el:
- Mai, flacaias, mai, da-mi si mie o bucata din cozonacul tau si lasa-ma sa sorb o inghititura de vin din sticla ta, ca nu mai pot de foame si de sete!
Prostila lua aminte la vorbele omuletului si-i raspunse cu blandete:
- Mosnegelule draga, n-am in traista decat un cozonac copt in spuza si-o sticla cu bere acra, da' daca-ti sunt pe plac bucatele astea, n-ai decat sa te-asezi colea, langa mine, sa ne ospatam impreuna. Se asezara ei pe iarba si cand scoase Prostila merindele din traista, o data-mi facu niste ochi... si cum sa nu faca daca vazu dinainte-i un cozonac galben galben, de parca ar fi fost plamadit numai cu oua, si daca baga de seama ca berea se preschimbase in vinul cel mai de soi! Mancara ei si baura pana ce se saturara si la sfarsit omuletul zise:
- Fiindca mi-ai dovedit ca ai inima buna si din putinul tau esti gata sa imparti bucuros cu altii, sa stii c-am sa te fac fericit! Uite, vezi copacul cel batran de colo? Apuca-te de doboara-l si vei gasi ceva la radacina lui.
Acestea zicand, omuletul isi lua ramas bun si-si vazu de drum. Prostila dobori copacul si gasi la radacina lui o gasca cu penele numai si numai de aur. O lua sub brat si se indrepta spre hanul unde gandea sa ramaie peste noapte. Hangiul avea trei fete, care, de indata ce vazura gasca, nu-si mai aflara locul de curioase ce erau. Ardeau de nerabdare voind sa afle cat mai degraba ce sart are pasarea asta minunata si de ce soi o fi. si ar fi dat tustrele orice numai sa se aleaga fiecare cu cate-o pana de aur!
Fata cea mare privea la gasca cu jind si-si zicea in sinea ei:
"Las' ca gasesc eu un prilej sa pot smulge o pana!" si cand Prostila iesi afara pentru o clipa, fata isi lua inima-n dinti si apuca gasca de-o aripa. Dar vezi, dracie: degetele ii ramasera prinse de pene!
Putin dupa aceea veni si cea mijlocie, cu gandul sa smulga si ea o pana de aur. Dar abia se atinse de soru-sa, ca si ramase agatata de ea.
Cand o vazura venind si pe cea de-a treia, care nutrea si ea acelasi gand, cele doua surori mai mari strigara la ea:
- Nu te apropia, pentru numele Domnului, nu te apropia!
Dar fata nu pricepu defel de ce-i tot strigau suro-rile ei sa nu se apropie de gasca si gandea in sinea ei: "Daca ele sau putut duce, de ce nu m-as duce si eu?" si se repezi spre gasca.
Dar abia o atinse pe una din surorile ei, ca si ramase agatata de ea. Astfel, catesitrele trebuira sa-si petreaca noaptea alaturi de zburatoarea cu pene de aur.
A doua zi, Prostila isi lua gasca la subsuoara si-o porni intins la drum, fara sa se sinchiseasca de cele trei fete care erau agatate de ea. si bietele fiice ale hangiului trebuia s-o tina tot intr-o fuga dupa Prostila, fie c-o lua la dreapta, fie c-o lua la stanga, oriincotro il duceau picioarele... Cand ajunsera in mijlocul unei campii, numai ce se intalnira c-un popa care tocmai trecea si el pe acolo. Zarind popa o asemenea blestematie, incepu sa strige ca din gura de sarpe:
- Necuviincioaselor, nu va e rusine sa va tineti scai dupa un flacau? Oare se cuvine sa faceti una ca asta?!
si dupa ce le mustrului in lege, o apuca pe cea mai mica de mana, cu gandul s-o opreasca. Dar de indata ce-o atinse, ramase si el agatat si, de voie, de nevoie, trebui sa alerge si el in rand cu catesitrele. Mersera ei ce mersera, dar nu prea mult, si iata ca-n calea lor se ivi dascalul, care se minuna grozav cand il vazu pe popa alergand cat il tineau picioarele in urma a trei fete...
- Ei, parinte, da' incotro grabesti asa tare?!, ii striga el. Nu cumva sa te iei cu altele si sa uiti ca mai avem azi un botez!
Acestea zicand, se repezi la popa si dadu sa-l traga de maneca, dar ramase si el agatat...
Cum alergau ei asa toti cinci, agatati unul de altul de parca ar fi fost insirati pe-o sfoara, numai ce le trecura pe dinainte doi tarani, care veneau de pe camp, cu sapele pe umeri. Popa ii striga inca de departe, rugandu-i sa-i scape pe el si pe dascal de pacostea asta. Dar de-ndata ce-l atinsera taranii pe dascal, ramasera si ei agatati. Ei, comedie mare; sapte insi se insirau acum dupa Prostila, care zorea cu gasca la subsuoara! Mersera ei ce mai mersera si-ntr-un sfarsit ajunsera intr-o cetate mare, unde domnea un imparat care avea o fiica, numai buna de maritat. si era fiica imparatului atat de sanchie si de ursuza din fire, ca nimeni pana atunci n-o putuse face sa rada. Din aceasta pricina, imparatul daduse o pravila in care sta scris ca acela care o va face pe domnita sa rada o va lua de nevasta.
Auzind acestea, Prostila se infatisa inaintea fetei, cu gasca la subsuoara si cu tot alaiul cel nastrusnic dupa el. si cand ii vazu domnita pe toti sapte alergand in urma lui Prostila, de parca ar fi fost insirati pe-o sfoara, o data izbucni intr-un hohot de ras si cu atata pofta rase, ca nu-i mai fu chip sa se opreasca. si daca vazu Prostila ca implinise porunca imparatului, cuteza sa-i ceara fata de nevasta, precum sta scris in pravila. Numai ca imparatului nu prea ii era pe plac ginerele si nascocea fel si fel de chichite ca sa scape de el. Pana la urma ii zise ca i-o va da de nevasta pe fie-sa numai atunci cand i-o aduce pe cineva care sa fie in stare sa bea tot vinul care ar incapea intr-o pivnita.
Prostila se gandi ca numai omuletul cel carunt din padure i-ar putea veni in ajutor cu-n sfat de folos. Porni deci intr-acolo si cand ajunse zari un om care sedea jos, taman pe locul unde doborase copacul, si parea sa fie tare amarat. Prostila il intreba ce tot are pe inima de sta catranit si omul raspunse:
- Cum as putea sa fiu altfel daca ma chinuieste o amarnica de sete si n-am cu ce-o stinge?! Iar de apa, cat o fi ea de rece, nu ma pot atinge, ca nu-mi prieste defel! E drept ca adineauri am golit un butoi cu vin, dar ce inseamna o picatura la setea care ma frige pe mine? E taman cat o picatura de apa pe o piatra infierbantata, zau asa!
- Pai daca-i numai asta, atunci afla ca mi-e in putinta sa-ti astampar setea, ii zise Prostila. Hai, fratioare, cu mine si o sa bei pana n-o sa mai poti!
il duse apoi in pivnita imparatului si omul nostru se infipse langa butoaiele cele mari si, luandu-le la rand, bau de stinse, pana ce incepura a-l durea salele, nu alta... Nici nu trecuse bine ziua si secase vinul din toate butoaiele.
Prostila se duse la curte si-i ceru din nou imparatului sa-i dea fata de nevasta. Dar ti-ai gasit sa i-o dea! sedea catranit toata vremea si nu se putea hotari in ruptul capului sa-si marite odrasla dupa un neispravit ca asta, caruia toata lumea ii zicea Prostila. si ca sa scape de el, il mai puse la o incercare. Cica trebuia sa gaseasca un om care sa fie-n stare sa manance un munte de paine... Prostila nu statu multa vreme pe ganduri, ci porni imediat la drum. Cand ajunse in padure, in acelasi loc unde doborase copacul, zari un om cu o mutra tare necajita, care-si tot strangea cureaua peste burta, vaicarindu-se intruna:
- Vai de maiculita mea, am infulecat un cuptor intreg de paine, da' ce-mi poate ajunge doar un cuptoras cand sunt lihnit de foame?! Prin burta-mi fluiera vantul si trebuie sa-mi strang tot mereu cureaua ca sa nu cad de-a-n picioarelea!
Auzind acestea, Prostila se bucura tare mult si-i zise:
- Ma, frate-miu, hai de te scoala si vino cu mine, c-o sa-ti dau sa mananci pana te-i ghiftui!
Ajunsera ei in cetatea imparateasca si ce sa vezi acolo: din faina care fusese stransa in intreaga imparatie, imparatul daduse porunca sa se faca un munte urias de paine.
Paduretul cel hamesit de foame se aseza la poalele muntelui de paine si incepu sa infulece din el, de parca se bateau turcii la gura lui. intr-o singura zi n-avu ce alege din muntele de paine; si cand se lasa seara, nu mai ramasese din el nici macar o faramita...
Daca vazu asta Prostila, ii ceru pentru a treia oara imparatului sa-i dea fata de nevasta, dar acesta cauta si de asta data sa umble cu fofarlica, doar-doar o scapa de el.
si, in cuvinte mieroase, il indemna sa-i aduca la curte o corabie care sa fie asa de nazdravana, incat sa pluteasca si pe apa, si pe uscat.
- Cand te-oi vedea venind cu corabia la curtea palatului, ii mai zise el, voind sa dea vorbelor un anume inteles, sa stii ca nu voi mai avea nici o pricina de impotrivire si ti-oi da fata de nevasta, pe loc.
Prostila porni iar in padure spre locul cu pricina si aici il gasi pe omuletul cel batran si carunt pe care-l ospatase din putinele lui bucate. si batranul, ascultandu-i pasul, ii grai astfel:
- Am mancat si am baut si acu' o sa-ti dau si corabia! Acestea toate ti s-au cuvenit pe drept, fiindca n-am putut sa-ti uit bunatatea si mila pe care mi-ai aratat-o la nevoie.
si omuletul cel batran si carunt ii darui corabia nazdravana, care, pasamite, plutea si pe apa, si pe uscat. in clipa cand Prostila i-o aduse pesches imparatului, acesta nu mai avu ce sa zica, vezi bine ca i se dusesera pe apa sambetei toate siretlicurile... si-i dadu fata de nevasta.
si se facu o nunta ca-n povesti; iar dupa moartea imparatului, Prostila urca in scaunul domnesc si trai in fericire, pana la adanci batraneti, alaturi de nevasta lui.
Gasca de aur
Aceasta pagina a fost accesata de 6351 ori.
